Sari la continut
alt

Cristian Juracheck icon

Membru al Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. A fost numit în această poziţie de Camera Deputaţilor şi Senat, în aprilie 2010, pentru un mandat de 5 ani, mandat reînnoit în anul 2015. Are gradul didactic de profesor universitar. În calitate de cadru universitar este titular pentru disciplinele drept internaţional public şi mecanisme europene de promovare şi protecţie a drepturilor omului.


Articole publicate check icon

Violenta domestică - Credit: Erika Eros / Panthermedia / Profimedia

Unul dintre talentele extraordinare ale societății românești este să ascundă mizeria sub preș, să ne prefacem că nu vedem anumite probleme grave sau, chiar mai rău, să pretindem că totul este bun și frumos. Chiar negarea unor astfel de probleme este o formă de gestionare socială, afirmăm că pur și simplu acea problemă nu există. Foto: Credit: Erika Eros / Panthermedia / Profimedia

Citește mai mult

Birou al unei companii

Dar sunt interesate companiile românești de promovarea principiilor incluziunii și nediscriminării? Și când mă refer la companii românești, vorbesc despre distincția simplă între companii românești și companii multinaționale, fără a intra prea mult în detalii de ordin juridic referitoare la sediu, acționariat sau formă de organizare. Foto: Profimedia Images

Citește mai mult

handbal - sala

Mi se spune, discutând cu diverși sportivi, antrenori, părinți că a te purta într-un mod nedemn pe stadioane a devenit o normalitate. Mi se par și mai grave manifestările adulților la meciurile de copii sau de juniori. Descopăr cu neplăcută surprindere jignirile constante ale părinților către copiii care joacă în echipa adversă, (Foto: Inquam Photos)

Citește mai mult

cuplu - sushi

Există un proverb chinezesc care spune că indiferent ce facem, primăvara vine și iarba crește. Așa și cu Valentine`s, vrem, nu vrem, tot vine Ziua îndrăgostiților, chiar dacă unii o consideră o sărbătoare infamă, marketing curat, care nu are nimic de a face cu tradițiile românești, cu Dragobetele, iar alții o agreează pentru simplu fapt că este un motiv de distracție. Foto: Getty Images

Citește mai mult